O petrecere de neuitat!
17.07.2023BBQ - [Würth Romania]
Miercuri, 12 iulie 2023, la Snagov, într-o locație deosebită, toți angajații Würth România s-au reunit pentru a se bucura împreună de rezultatele excepționale ale companiei.
În cadrul Grupului Würth, competitivitatea și implicarea sunt printre cele mai apreciate valori.
Acestea sunt cel mai bine exprimate în timpul concursurilor organizate la nivel internațional, unde concurăm, dar în același timp ne bucurăm alături de colegii noștri din alte țări și continente.
Pe tot parcursul anului 2022, Würth România s-a pregătit intens și s-a implicat activ în aceste competiții, câștigând 5 din cele 6 concursuri internaționale organizate de grup, obținând locul I în finală, în cadrul Grupului Würth.
Rezultatele remarcabile din vânzări sunt întotdeauna apreciate de conducerea Grupului Würth. În semn de recunoștință pentru munca depusă, am organizat o petrecere, "Barbeque Party". Am fost onorați să avem alături de noi membri ai Bordului Central de Conducere al Grupului Würth: Benjamin Würth, Sebastian Würth, Dr. Jan Allmann și Carsten Sattler.
Iar pentru că "Barbeque Party"-ul nostru nu ar fi fost complet fără mâncarea delicioasă, oaspeții noștri și-au arătat abilitățile culinare pregătind preparate savuroase pe grătarele fierbinți.
Am rămas plăcut surprinși de talentul lor gastronomic și am savurat cu toții ceea ce au pregătit.
Competiția face parte din ADN-ul nostru, așa că după ce am savurat deliciile de pe grătar, am continuat cu o serie de activități sportive captivante, precum fotbal darts, tenis de masă sau badminton.
Nu există moment de plictiseală în compania Würth!
Wednesday, 12th of July 2023, at Snagov, in a special location, all Wurth Romania employees, have reunited to celebrate the Company`s exceptional achievements.
Competitiveness and collaboration are one of the most appreciated values within the Wurth Group
These, are often times best expressed during the competitions organized at international levels, where we participate , alas, at the same time, we enjoy alongside out colleagues from other countries and continents.
Throughout 2022, Wurth Romania, has intensely prepared and actively involved in these competitions, thus winning 5 out of 6 international contests organized by the Group, and , conquering the First place in the Finals within Wurth Group.
The remarkable results in sales are invariably appreciated by the Wurth Group Stakeholders. As gratitude for the exceptional work, we have thrown a party “ barbeque Party “. We have been honoured to have the Wurth Board members alongside – Benjamin Wurth, Sebastian Wurth, Dr Jan Allmann and Carsten Sattler .
As our BBQ party would not have been complete without some delicious food, our guests displayed their culinary skills by preparing some of the most scrumptious feast on the hot grill. We were thrilled to see their gastronomic talent and to be able to savour the finished dishes.
As competition is part of our DNA, after enjoying the grilled deliciousness, we partook in a series of captivating sporting activities, such as darts football, table tennis or badminton.
There is never a single boring moment in Wurth company.